Istoria
Satul Mărgineni are o origine foarte veche, amintindu-se de el în 1437 când Vlad Vodă (Dracul) dăruieşte printr-un hrisov satul Mărgineni lui Stanciu Tatu şi fiilor săi, cu tot ce era în patrimoniul satului: moară, pădure, pământ, animale. Hrisovul original, din 18 iulie 6945 (1437) a ars în casa lui Dănilă Tempea în 1846, dar au supravieţuit două copii, una din 1752 în română cu caractere chirilice, cealaltă din 1758, în maghiară, ambele autentificate.
Mai târziu Suzana Lorantfy, văduva lui Gheorghe Rakoczi doamnă a Făgăraşului, confirmă boiernatul din Mărgineni prin diploma emisă în Făgăraş la 26 mai 1658.
În anul 1762 satul a fost militarizat aşezându-se aici compania a X-a din regimentul I de graniţă. Formaţiunile militare grănicereşti au fiinţat până în 1851 când s-a desfiinţat graniţa militară.
Între anii 1630-1648 Ţara Făgăraşului este dată ca zestre de Gheorghe Racoczi soţiei sale, Suzana Lorantfy.
Începând cu 1690 imperiul Habsburgic condus de împăratul Leopold I ia în stăpânire Ţara Făgăraşului.
Sub domnia împăratului Carol VI (1711-1740) Ţara Făgăraşului trece în proprietatea statului şi era condusă de căpitani, iar satele de graniţă au fost militarizate.
Pentru a scăpa de iobăgie românii au acceptat militarizarea, iar în timpul împărătesei Maria Tereza generalul baron Adolf Nikolaus von Buccow face un plan de militarizare a zonei înfiinţând regimentul I de grăniceri, iar la Mărgineni fiind cantonată compania X-a.
Adolf Nikolaus von Buccow (n. 1712 - d. 1764) a fost un general austriac de cavalerie, originar dintr-o familie nord-germană.
În calitate de comandant militar al Transilvaniei a pus în aplicare măsurile de pacificare dispuse de Curtea de la Viena, măsuri îndreptate cu precădere împotriva rebelilor secui şi români ortodocşi, motiv pentru care a rămas în memoria celor două grupuri etnice ca personaj negativ. A condus acţiuni de represalii împotriva secuilor şi a românilor ortodocşi din sudul Trasilvaniei, dispunând închiderea şi distrugerea unor biserici si mănăstiri, inclusiv pe cea din Margineni (este vorba despre vechea biserica aflata in hotarul satului, la iesirea din munti a vaii Sebesului). Acţiunile sale au avut drept urmare valurile de emigrări în afara arcului carpatic, din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea (sursa: ro.wikipedia.org)
La începutul anilor 1920, într-o relatare a “Băncii Române de Comerţ şi de Credit din Praga” ( Departamentul mărfurilor în consignaţiune strada Lipscani No.2) se prezintă situaţia satului Mărgineni astfel :
" MARGINENI
Comuna rurala. Plasa Fagaras.Secretariatul cercual Herseni. Locuitori 823- 15 km . g. Fagaras.
Primar, Fulicea Matei. Notar, Marhao Gheorghe. Invatatori: Pop Gheorghe, Popa Dionisie. Preoti parohi: Crisan Valer, Judele Valer.
Bacani : Popa E. Ioan
Carciumari : Florea Nicolae, Pandrea Eftimie vaduva, Pandrea Nicolae"
Prezentăm în continuare câteva personalităţi şi evenimente care au marcat istoria Mărgineniului.
BARONUL DAVID URS DE MĂRGINENI
Colonelului David Urs s-a nascut in comuna Margineni (Margina) din Tara Fagarasului. stramosul sau, Ursul sin Bara, a fost innobilat de voievodul Vlad Dracul. La 18 ani a fost incorporat in Reg. 1 roman de granita. Decorat de Ferdinand de Habsburg cu Ordinul Crucea Sf. Ana pentru activitatea sa de la 1848.La 1860 este numit comandant al regimentului de infanterie Nr. 64 din Deva. Momentul său de glorie intervine in luptele dintre austrieci şi italieni, participand la bătăliile de la Montebello, Palestro, Magenta, Melegnano şi Solferino. Aici, David Urs a apărat oraşul Medole, rezistand unui adversat cu mult superior, reuşind, conform opiniei vremii, să salveze armata austriacă de la un dezastru. Din păcate, austriecii nu au reuşit să profite de şansa oferită de Urs. Oricum, l-au decorat cu Coroana de Fier şi cu Crucea de cavaler al Ordinului militar Maria Tereza şi l-au innobilat, la 8 ianuarie 1860, cu rangul de baron. Punctul culminant al carierei sale militare este in anul 1866, in războiul italo-franco-austriac, mai exact bătălia de la Lissa (o insulă in Adriatica) unde, ca de obicei, este cam lăsat să se descurce singur, fiind numit comandant al fortificaţiilor şi al miciii garnizoane a Lissei. "Eu cu 62 de tunuri şi 1400 de soldaţi, cu mic cu mare; ei cu 650 de tunuri şi 6-8.000 de soldaţi", după cum descrie el insuşi situaţia, reuşeşte să reziste atacurilor flotei inamice. A reuşit iar să salveze onoarea chezaro-crăiască, "ţinand" insula pană cand flota austriacă a putut interveni impotriva celei italiene. De la Lissa a rămas şi bucata de proiectil care a căzut la caţiva paşi de el, fără a exploda, acum ea fiind incastrată in monumentul funerar.
După război este numit din nou comandant al Regimentului de infanterie Nr.64 de la Deva şi apoi pensionat mai mult forţat. Ii este refuzată cererea de a se ocupa de reorganizarea armatei din Regatul Romaniei şi este pus sub supraveghere poliţienească.
Pensionat, colonelul David Urs de Margina se ocupă de organizarea şcolilor grănicereşti şi are o activitate fructuoasă in cadrul Asociaţiunii ASTRA. La fel, se numără printre membrii fondatori ai Institutului de Credit şi Economii Albina din Sibiu. Moare la Sibiu, la 10 septembrie 1897, la varsta de 81 de ani. La inmormantarea sa in cimitirul Bisericii dintre brazi participă mii de romani, slujba fiind oficiată de un sobor de preoţi in frunte cu dr. Victor Mihaly de Apşa, mitropolitul greco-catolic. O mare parte a averii sale, insumand 50.000 de florini, a donat-o Mitropoliei de la Blaj, ei fiind destinaţi, prin testament, unui fond care să ii poarte numele, din acesta urmand a fi ajutoraţi elevii merituoşi.
Bibliografie :
"O revenire: Baronul David Urs de Margina (Mărgineni)" editura Tribuna.
"David Urs de Margina. Un mare roman pe nedrept uitat" de Ioan şi Radu Părean
(sursa imagini :ro.wikipedia.org)
Bustul Baronului Urs a fost ridicat in 2011 in fata Caminului Cultural din sat:
Placa comemorativa este urmatoarea:
ALEGERILE PENTRU DIETA UNGARIEI DIN ANUL 1910 REFLECTATE ÎN SĂPTĂMÂNALUL FĂGĂRĂŞEAN „OLTEANUL”
Turneul electoral al candidatului Waren Gyula în zona Fãgãrasului a început pe 25 mai. Primele sate în care a intrat au fost Râusor si Ileni, unde nu a fost bine primit de localnicii majoritar români. Evenimente petrecute Marti dupã Pasti la orele 9 în comuna Mãrgineni :
„Urmãtoarea localitate vizitatã era comuna Mãrgineni. Aici un pãzitor, gornic de pãdure din Sebes un anume Szabó, i-a trãznit prin cap sã le facã o primire de pomenire. S-a pus în contelegere cu slãbãnogul primar din Mãrgineni George Alexe Urs, au nãscocit facerea unei porti triumfale încã din preseara zilei de primire, în capãtul satului de cãtre Sebes. Cu alti slujitori de la pãdure au pus în lucrare si au fãcut poarta pe care au pus-o sub paza jandarmilor. S-a aflat cã în Ileni si Râusor candidatul a fost primit cu ouã de cãtre români si a fost nevoit sã se întoarcã la Fãgãras. Primind aceastã veste cei implicati în conducerea comunei au încercat sã constrângã pe locuitorii comunei sã iasã în întâmpinarea stãpânilor, în a cãror slujbã se angajaserã. Oameni din comunã le-au rãspuns însã cu cel mai hotãrât dispret, întorcându-le spatele. Mai multi bãietandri, copii si femei mai mult din naivitate s-au dus cãtre locul de prezentare. Ei în nevinovãtia lor credeau cã pe ulita satului si pe drumul comitatului pot merge fãrã griji însã s-au înselat amarnic, cã noi Românii în aceastã tearã suntem afarã de lege. Când i-au vãzut jandarmii i-au provocat sã stea îndatã pe loc, sã nu mai dea un pas. Atunci Valeriu Lie a rãspuns, cã a merge pe drum nu-i poate opri nime. Jandarmii care erau în numãr de sase, turbati de veste de mai înainte colcãiau de rãzbunare. Ei voiau sã facã jertfe cu ori ce pret – cu toate cã oamenii erau linistiti si nu dau cea mai micã bãnuialã de rãsvrãtire, mai ales cã toti n’aveau în mâini chiar nimic si poarta se afla la depãrtare de vr’o trei sute de pasi, chiar dacã ar fi voit nu-i puteau face nici un rãu. Cu toate acestea bietii nostri oameni li se pãreau foarte primejdiosi si fãrã multã bãtaie de cap îi primirã cu salve de puscã si revolvere. Primul a tras Virgil Szabó care a nimerit pe Valeriu Lie, a primit trei puscãturi mortale în piept si având o mânã ruptã tot din puscãturi a cãzut mort pe datã fãrã a fi vinovat cu ceva. A fost un bãrbat robust si în floarea vârstei, avea 26 de ani, cãsãtorit de trei ani, rãmân în urma-i o vãduvã tânãrã si o orfanã abea de un an. Are pãrinti bãtrâni si neputinciosi trecuti de 60 de ani. Alti împuscati au fost: Gherasim G. Pandrea în etate de 16 ani împuscat mortal în piept era cumnat cu Valeriu Lie. Ioan Nic. sovãilã tot în etate de 16 ani a fost puscat în dreapta sub coastã, a iesit glontul prin stânga si dupã cinci minute a fost mort. David Dv. Lie în etate de 28 de ani era dus la spital în Fãgãras, e puscat într-un sold, glontul nu i-a fost scos dar si acesta a murit înainte de a intra în spital. Urmasilor nu li s-a dat voie sã-l mai aducã înapoi în sat va fi înmormântat în Fãgãras. A cincia victimã George Joan Vlad în etate de 30 ani a venit din Bucuresti sã-si facã deprinderile de arme la care a fost chemat. La douã zile dupã incident mai trãia.
Acestea cinci sunt victimele cãzute jertfã numai a urei si a rãzbunãrei pãtimase. Sâmbãtã 21 l.c. A sosit în Mãrgineni si Dr. Nicolae serban unde deja era terminat înfricosãtorul mãcel. Cum ce a luat stire de aceastã barbarã nelegiuire, numaidecât a alergat la Fãgãras de unde l-a trimis pe Dr. Hamorsky, ca sã constate mãcelãrire crudã si sã de ajutor celor mãcelãriti si rãmasi încã în viatã. Vestea acestui mãcel barbar s-a lãtit ca fulgerul în Tara Oltului. În toate bisericile s-au tras clopotele pentru victimele cãzute jertfã urei neîmpãcate si teroarei sãlbatice a slujbasilor. Pe luni 23 s-a hotãrât înmormântarea celor trei victime din comunã, cãci al patrulea a rãmas sã fie îngropat în Fãgãras. Ca sã dea mortilor nostri cea din urmã cuvenitã cinste adunatu-sau în Mãrgineni multime de popor din toate satele Tarii Oltului. Satul era garnisit cu jandarmi 26 la numãr. Printre participanti remarcãm: Dr. Pralea advocatul din Sercaia care a cerut autoritãtilor sã retragã jandarmi care patrulau prin multime, pânã la urmã au fost retrasi. Pe la orele 2,30 au ajuns din Fãgãras cu întristatul deputat Dr. Nicolae serban cu Doamna, domnii: Dejenariu, Toma, Peia, Debãu, si alti multi, iar dintre advocatii din Fãgãras a venit doar Dr. I. Senchea. Dintre preoti nostri cari mãnâncã prescura poporului au fost vãzuti urmãtorii domni: Max Receanu din Vaida Recea; Gavrilã Cornea din Ileni; Ioan Fulicea din sinca Veche; Roman si Valeriu Dâmboiu (tatã si fiu) din Sebes; pr. Fãtu din Herseni si M. Fulicea din Mãrgineni, cari toti sapte au slujit, celebrat serviciul Dumnezeiesc. Au fost ajutati de cantori si învãtãtorii: Cosma, Moldovan, Berescu si clericii Pop si P. Debu din Toderita. Au mai luat parte preotii: Bunea din Vad, Langa din sercaia si un preot ortodox din Venetia Inferioarã cari însã nu au slujit. A bãtut la ochi absenta neiertatã si nescuzatã a preotului Damaschin Ghircoias din comuna Bucium. Îndatã dupã sosirea domnului deputat Dr. Nicolae serban, a început frumoasa slujbã religioasã. Ea s-a tinut în mijlocul ulitei principale care era neîncãpãtoare. Lângã sicrie erau trei cununi mãiestuase aduse de iubitul nostru deputat, cea din mijloc purta o fundã pe care era scris: " Poporul român din Tara Oltului, iar pe partea ailaltã: depunem cununa în semn de iubire si mãrire pe mormântul neclintitilor luptãtori, cãzuti victime terori slujbasilor.” Pe întreg drumul cortegiul a fost însotit de jandarmi, înainte de a fi asezati în mormânt, preotul Fulicea din sinca a tinut o scurtã cuvântare din care citãm: „Acestea sunt victime nevinovate sunt iubitii nostri rãposati, pe cari nu-i jelesc numai pãrintii si neamurile ci îi jeleste un neam întreg”. La Fãgãras fost îngropatã si a patra victimã David Dav. Lie. Nedându-se îngãduinta de a fi adus acasã si îngropat împreunã cu ceilalti trei frati omorâti miseleste – desi a murit de Duminecã înainte de prânz a fost înmormântat în cimitirul bisericesc românesc. Prohodul a fost servit în curtea spitalului comitates de Pr. Vicar Iacob Macavei, însotit de preotii: Octavian Popa din Fãgãras, Mateiu Fulicea din Mãrgineni împreunã cu clericul Pop, ca diacon.”
În concluzie, putem spune cã aceastã campanie electoralã a fost una agitatã în zona Tãrii Oltului, culminând cu uciderea barbarã a celor patru persoane din Mãrgineni. Acest lucru probabil i-a însufletit pe românii de aici sã-i voteze pe cei doi candidati nationali la functia de deputati. Chiar dacã asteptãrile erau ca un numãr mult mai mare de români sã fie desemnati în aceste functii, pentru Tara Fãgãrasului a însemnat o mare victorie, anul 1910 fiind primul în care românii de aici au desemnat ca reprezentanti în Dietã doi conationali, pe dr. Al. Vaida Voevod si dr. Nicolae serban.
Extras din articolul "ALEGERILE PENTRU DIETA UNGARIEI DIN ANUL 1910 REFLECTATE ÎN SÃPTÃMÂNALUL FÃGÃRÃSEAN „OLTEANUL”" de Gh. Faraon publicat in "Ţara Bârsei"
Bibliografie :
Publicatia „Olteanul”, Anul II, Nr. 20, Joi, 13 (26) Mai 1910, pp. 3-5, corespondentã semnatã de George Dobrin din Bucium.
Astăzi îi comemorăm pe cei ucişi in 1910 prin troiţa aflată la intrarea în sat, construită pe locul tragicului măcel.
VICTIMELE COMUNISMULUI
LENUŢA FAINA „Crăiasa munţilor“
Lenuta Faina s-a nascut la 12 mai 1927 într-o familie din satul Margineni, judetul Fagaras, Victor si Carolina Faina. Termina studiile liceale comerciale la Blaj si Brasov. Ultimul ei domiciliu a fost Brasov, strada Transilvania nr. 5. Nu era casatorita si nu avea serviciu. Luna octombrie a fost hotarâtoare pentru Lenuta Faina. Într-una din serile acelei toamne a vizitat-o la Margineni, la casa parinteasca, Ioan Dumitriu, un adept al Miscarii Legionare care evadase din închisoarea Arad. Acesta o anunta ca Victoria Fulicea, sora ei, împreuna cu sotul ei, Alexandru, au fost arestati de colonelul de securitate Teodosiu de la Brasov. Casa Fulicea de la Brasov era cunoscuta ca punct conspirativ unde se ascundeau legionarii. Lenuta Faina a plecat împreuna cu Dumitriu la Brasov. S-au oprit la Terezia Fulicea, pentru a se informa în legatura cu cele întâmplate. Securitatea era peste tot. Ajunsi la casa Tereziei, au gasit usa încuiata. Din interior, au deschis doua persoane îmbracate în pijama. Pe cei doi i-a întâmpinat o imagine surprinzatoare: doua uniforme de securitate asezate pe un scaun, iar pe masa chipiurile si armele celor doi securisti. Erau doi ofiteri de securitate cu grad de locotenent. La început securistii s-au intimidat vazând doua persoane straine, dar si-au revenit destul de repede. Unul a luat pistolul de pe masa, apoi plapuma cu intentia de a le arunca pe cei doi. A urmat un schimb de focuri din care cei doi securisti au murit. Lenuta si Dumitriu au fugit spre Tâmpa, dar în graba lor, fata si-a uitat sacosa în care se aflau actele ei, alimente si haine. Datorita acestui fapt Securitatea a aflat cu usurinta cine sunt autorii. Au început cautarile si arestarile. Primii arestati de securisti au fost parintii Lenutei de la Margineni, apoi rudele lor apropiate. Lenuta si Dumitriu au luat trenul spre Fagaras, au coborât în gara Persani, au trecut peste deal la Sinca Veche si au mers pe jos spre Margineni. În sat erau multe masini ale securitatii, iar ofiterii îi cautau prin tot satul. „Pentru ca Dumitriu era strain de aceste locuri, totul a ramas pe umerii mei. Am mers la o matusa a mea, Lina Urs, care avea casa la marginea satului. Ea ne-a spus ca parintii mei au fost dusi cu o masina undeva iar copiii au fost lasati singuri în casa si încuiati. Ne-a sfatuit sa plecam unde vom vedea cu ochii pentru ca securistii sunt foarte furiosi si trag cu armele dupa omenii din sat. N-am avut de ales. Am plecat spre munte cu scopul sa ajungem la Manastirea Brâncoveanul de la Sâmbata de Sus, la parintele Arsenie Boca în care aveam încredere si care ne putea adaposti. Din pacate am aflat ca parintele a fost arestat de Securitate. Ne aflam în mare încurcatura. Mi-a venit în minte ca la Cârtisoara, cumnatul meu, Alexandru Fulicea, avea o familie prietena, Orlanda Ioan. Am plecat peste câmp si pâraie, noapte fiind, am ajuns într-un târziu la Cârtisoara la familia Orlanda. La intrarea în curte ne-a vazut o vecina a acestuia. Prima întrebare a prietenilor cumantului meu a fost daca ne-a vazut vecina lor, lelea Mili, care era informatoarea Securitatii. Pentru ca raspunsul meu a fost afirmativ, Orlanda a hotarât sa ne adaposteasca în alta parte, pentru ca la ei era periculos. Tinta era Alexandru Bratu din Noul Român. Am plecat însotiti de Orlanda pe lânga Olt pâna în acel sat. Am aflat ulterior ca doi jandarmi au sosit la casa Orlanda imediat dupa ce am plecat noi si l-au arestat pe tata lui Sandu, pe care l-au batut pentru a spune despre noi. La podul de peste Valea Noului trecea un om înalt pe care l-a abordat Orlanda. Era Ionita Greavu. Acesta ne-a preluat, ne-a dus la el acasa, ne-a hranit, ne-a schimbat hainele si dupa doua zile ne-a adapostit în casa profesorului dr. Ioan Goia situata la marginea satului, un loc linistit si nu prea circulat. Aici am fost aprovizionati cu alimente si de Petru Apost, iar cu lemne de Aurel Filip, amândoi din Noul Român. Ionita Greavu dirija totul. Usa o deschideam la un consemn si stam în casa tot timpul. Ionita ne-a aprovizionat cu arme si munitie, ne-a facut buletine de identitate noi la Primaria din Noul Român unde notar era Gheorghe Freciu, vecin cu Ionita. Aceasta situatie de acalmie si de refacere a fortelor a durat pâna în decembrie când a cazut prima ninsoare“, se arata în scrisoarea Lenutei Faina pe care mi-a pus-o la dispozitie Ionita Greavu. Lenuta spunea tuturor: „Niciodata n-am stiu ce-i frica, am avut un curaj nemaipomenit. Adevarul e ca am simtit aripa ocrotitoare a lui Dumnezeu în momentele grele ale vietii mele“.Prin închisori, detinutii politici vorbeau foarte des de Elena Faina, zicându-i „craiasa muntilor si zâna padurilor (femeie vrajita), pentru ca nimeni nu se putea apropia de ea, nici securitatea. Erau de fapt basme cu care oamenii înfometati si chinuiti îsi faceau inima buna“.
Bibliografie :
„Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” Ion Gavrila Ogoranu, Lucia Baki
Preotul Clemente Pandrea
Preotul Clemente Pandrea, protopop de Cluj-Mănăştur, s-a născut la 8 noiembrie 1889, în comuna Mărgineni, judeţul Făgăraş. A făcut studiile primare în satul natal, iar liceul şi Academia Teologică la Blaj.
S-a căsătorit cu Otilia, născută Pop, fiica preotului Pop din Râciul de Câmpie. Au avut nouă copii. In 1930, odată cu înfiinţarea noii eparhii a Maramureşului, s-a făcut şi o nouă arondare a parohiilor, iar unele parohii din Arhidieceza Blajului au trecut la Dieceza de Cluj - Gherla. La cerere, arhiereul dr. Iuliu Hossu îi conferă parohia Cluj - Mănăştur I, transferând totodată şi sediul tractului protopopesc de la Cojocna, aici. La 1 aprilie 1931 este instalat în noul sediu de către Ion Agârbiceanu, protopopul Clujului şi delegatul episcopului. In urma Diktatului de la Viena (1940), rămâne alături de poporul său credincios sub ocupaţia horthystă, suferind şicane continui: percheziţii la domiciliu, confiscări de animale şi cereale. In 17 martie 1948, preotul Clemente Pandrea, împreună cu toţi bărbaţii din casă, sunt arestaţi de catre noul Partid Comunist. După o săptămână, toţi ceilalţi sunt eliberaţi, dar părintele Clemente Pandrea este reţinut în continuare şi trecut la Securitate ; este închis într-o celulă cu pat de scândură, hrănit doar cu un polonic mic de ciorbă pe zi, nu i se îngăduie să iasă la aer. In 10 octombrie 1948, lăsat pentru puţin timp liber, a predicat şi citit circulara episcopului dr. Iuliu Hossu, prin care erau caterisiţi cei ce se lepădaseră de credinţă. Urmărit de Securitate, din 11 octombrie 1948, reuşeşte să se ascundă până în 29 decembrie 1951. Este arestat din nou şi condamnat la şase luni de închisoare - între 14 octombrie 1953 şi 11 aprilie 1954 - de către Tribunalul Militar Teritorial Oradea. Intre 11 octombrie 1948 şi 29 iunie 1965, a fost lipsit de orice venit, iar de la 1 mai 1965 a primit un ajutor social nesemnificativ. Ultima percheziţie i-a fost făcută la 16 septembrie 1961, când i s-au confiscat 60 de caiete, compuneri personale şi traduceri pe teme religioase.
Părintele Clemente Pandrea a murit cu Rozarul în mână, în ziua de 31 august 1973, neclintit, fidel credinţei catolice. In cei 55 de ani de preoţie a săvârşit 22.506 Sfinte Liturghii.
Preotul dr. Vincenţiu Pandrea
Preotul dr. Vincenţiu Pandrea, născut la 20 aprilie 1888 în comuna Mărgineni, judeţul Făgăraş, a făcut studiile primare în Şcoala confesională greco-catolică din sat, liceul în Blaj, absolvind examenul de maturitate cu calificativul "eminent", iar studiile universitare la Academia Teologică din Blaj, fiind - alături de istoricul Zenovie Pâclişanu - unul dintre studenţii preferaţi ai profesorului
Vasile Suciu, viitorul mitropolit. Se casatoreste cu Ana Maria Răduţiu, fiica preotului din Cerghizel, iar căsătoria le-a fost binecuvântată cu şase copii: Viorica Elena (1913), Liviu Victor (1915), Virgil (1918), Sabin (1920), Eugen Vincenţiu (1923) şi Lucia Ana (l926). A fost arestat sub stăpânirea austro-ungară, între 8 septembrie 1916 si 10 iunie 1917 si internat în lagăr la Şopron unde a fost maltratat, ameninţat cu spânzurătoarea13 , etc. în urma Diktatului de la Viena, 30 august 1940, a rămas să sufere la Cluj, alături de credincioşii lui. După 1948, comuniştii iau persecutat familia, dar echipa de securişti venită să-l aresteze l-a găsit la pat, paralizat, lăsându-l astfel acasă. S-a stins senin, împărtăşit cu Sfintele Taine, în 20 noiembrie 1970, îngrijit de fiul Liviu Victor şi fiica sa, Lucia.
Familii vechi boiereşti din Mărgineni
Din arhive, aflăm de urmatoarele familii boiereşti atestate:
Tatul de Mărgineni - diplomă de donaţie (hrisov) din 1437 de la Vlad Voda II "Dracul" (prima atestare a satului). Familia nu are descendenţi direcţi în zilele noastre pentru că toate celelalte familii sunt ramificaţii din aceasta.
Neagoi şi Urs de Margina - diplome de confirmare din 1658 şi 1557.
Komşa et Raduly de Margina - diplomă de nouă donaţie din 1610 şi de confirmare din 1652.
Popa de Mărgineni - diplomă din 1696 care confirmă posesiunea munţilor Czigan şi Klabucset. Blazon din 1742, confirmat de Maria Tereza.
Fulicea, Zudele şi Tempea boieri de Margina - diplome de confirmare din 1651 şi 1694.
Boer de Margina - diplomă de confirmare din 1668.
Pandrea alias Boer de Margina - diplomă de confirmare din 1664 şi blazon confirmat în 1668.
Bak de Mărgineni (probabil Boac) - diplomă de confirmare din 1617.
Grancea de Mărgineni - diplome de confirmare din 1610 şi 1652.
Şuvaila de Mărgineni - documente emise la sfârşitul secolului XIX.
Stanutz alias Şandru şi Săndruc de Margina - diplomă leopoldină din 1702.
Pap de Margina (probabil o altă ramură a familiei Popa) - diplomă de confirmare din 1689.
Alte nume de familie, ca Bagi, Sandru, Timar sunt doar porecle ale familiilor de mai sus.
(Sursa: Ioan cav. de Puşcariu, Fragmente istorice despre boerii din Ţara Făgăraşului, Sibiu, 1907)
Harta veche a zonei
Harta ungurească ~1883
